Te simți obosit mai tot timpul? Ai insomnii? Te doare capul din ce în ce mai des și uneori ai stări depresive? Acestea pot fi doar câteva dintre semnele oboselii cronice.Oboseala este o stare raportată în mod frecvent de pacienții care își vizitează medicul de familie, iar studiile arată că aproape o treime dintre ei se plâng de acest simptom în timpul consultațiilor medicale.
Oboseala cronică sau sindromul „burn-out” se caracterizează printr-o senzație de oboseală extremă, care nu cedează după repaus și care se poate agrava în urma unor activități fizice și psihice susținute. Se întâlnește frecvent în cazul persoanelor care au o viață stresantă și un regim de muncă foarte solicitant.
Până în prezent nu se cunosc cauzele exacte ale apariției oboselii cronice, însă există o serie de ipoteze cu privire la cauza acestui sindrom, de la infecțiile virale la stresul psihologic. De asemenea, depresia pare a juca un rol destul de important, întrucât starea de oboseală cronică se întâlnește în special la persoanele depresive.
Cum știu dacă sufăr de oboseală cronică?
Sindromul de oboseală cronică este caracterizat printr-o stare de extenuare severă care împiedică efectuarea activităților zilnice obișnuite și care durează de cel puțin șase luni. Poate fi recunoscută prin apariția durerilor de cap, a dificultăților de concentrare, a durerilor musculare, a micilor tremurături ale membrelor sau a senzației de moleșeală. De asemenea, lipsa dorinței de a continua lucrul, slăbirea atenției și scăderea randamentului prin pierderea vitezei mișcărilor, a preciziei și a coordonării gesturilor intră în categoria semnelor care pot caracteriza oboseala cronică.
Cum tratez oboseala cronică?
Deși, în majoritatea cazurilor, cauzele oboselii cronice sunt încă necunoscute, există totuși o serie de remedii eficiente în tratarea semnelor și simptomele acestei afecțiuni:
1. Moderația activităților zilnice. În cazul oboselii cronice, se recomandă pe cât posibil evitarea stresului fizic și psihic. De asemenea, este indicat să respectați un program care să presupună mai multă relaxare și să excludă suprasolicitarea.
2. Exercițiile fizice, efectuate în mod gradat și constant pot fi de asemenea benefice. Studiile au arătat că simptomele oboselii cronice pot fi ameliorate de acestea. Intensitatea exercițiilor fizice trebuie să crească însă treptat, astfel încât organismul să-și redobândească rezistența la efort.
3. Un program de somn regulat, de 7-8 ore pe noapte poate fi suficient pentru înlăturarea oboselii cauzate de lipsa somnului. Totuși, nu încercați să eliminați oboseala dormind mai multe ore decât este necesar, tocmai pentru că un program care cuprinde mai mult de nouă ore de somn în cazul persoanelor adulte este asociat cu dereglarea metabolismului și cu apariția problemelor la nivelul inimii.
4. Administrarea de suplimente alimentare naturale care să elimine tulburările de somn și să ajute pacientul să-și reia programul normal.
Mai multe informatii despre aceste produse pe pagina farmacore.